5 rețete din resturile ce au rămas de la masa de Crăciun

De sărbători fiecare gospodină pregătește fel și fel de preparate tradiționale, aperitive bogate în brânzeturi și preparate din carne, sarmale, ciorbe, cozonaci și alte prăjituri, toate spre încântarea papilelor gustative ale celor dragi. Astfel că, inevitabil, după sărbători acestea se trezesc cu multe resturi de mâncare pe care nu le mai pot servi sau pe care, pur și simplu, nu le mai poftește nimeni. Din fericire, există câteva modalități de a transforma aceste resturi în noi preparate culinare care să ne stârnească din nou pofta. Iată câteva rețete propuse de Petry, din rămășitele de mâncare de la sărbători:

  1. Salată de carne

Șunca şi carnea de la friptura de vită, porc sau pui se pot transforma cu succes într-o salată delicioasă. Pentru rețetă ai nevoie de o salată, doi ardei, un avocado, un castravete, niște roşii, câteva crutoane de pâine prăjită, puțină sare, 2 linguri de ulei de măsline şi câțiva stropi de lămâie. Trece salata sub un jet sănătos de apă, apoi rupe-o cu mâna. Spală şi taie legumele cubuleţe, adaugă carnea tăiată și ea cubuleţe, apoi asezonează totul. O salată cu legume și resturi de carne te va ajuta să scapi de senzația de prea plin, de după mesele copioase de sărbători.

  1. Paste cu sos de brânzeturi

Resturile de cașcaval, mozzarella şi telemea se pot reinventa într-un sos delicios pentru paste. Astfel: pune pastele la fiert. Taie mărunt un ardei kapia și călește-l în două linguri de ulei de măsline. Trece brânzeturile prin răzătoare și amestecă-le apoi cu 100 grame de smântână. Scoate ardeiul călit și amestecă-l cu sosul de brânză. Pregătește o cratița curată şi pune-o împreună cu sosul de brânză cu ardei, la foc minim. Adaugă sare, piper și puțin busuioc sau oregano, apoi amestecă constant până când se formează un sos omogen. Adaugă pastele în cratița cu sos și mai lasă preparatul un minut, la foc minim. Rezultatul este spectaculos!

  1. Bruschete cu jambon

Dacă îţi rămâne niște jambon, taie-l cubulețe, apoi blendează-l cu o linguriţă de muştar, puţină maioneză, sare, piper şi câteva frunze de praz tocat cât mai mărunt. Prăjește niște felii de pâine integrală cu o lingură de ulei de măsline și câţiva caței de usturoi sau puțin busuioc. Întinde pasta de jambon pe bruschete și bucura-te de savoare!

  1. Tochitură cu mămăliguță

Fiindcă pe platourile de sărbători regăsim multă cărniță afumată, friptură pe grătar sau cârnăciori, slănină sau chiar cărniță de pui, astfel de resturi se integrează perfect pentru o tochitură ce îți lasă gura apa. Taie cârnăciorii și carnea bucățele, călește puțină ceapă și câțiva căței de usturoi, adaugă carnea, condimentează cu sare, piper, boia. După ce s-a prăjit puţin carnea adaugă nişte sos de roşii şi lasă să scadă pentru 5 minute, la foc mediu. Serveşte tochitura cu mămăliguţă şi ardei iute sau murături.

  1. Prăjitură reinventată

Checul sau cozonacul întărit se poate transforma cu brio într-o prăjitură fragedă, bine însiropată și foarte gustoasă. Taie-l în felii,  apoi însiropează-l cu esenţa preferată şi lasă-l 10 minute să se înmoaie. În acest timp, pregătește o budincă sau orice cremă care îţi face cu ochiul, cu condiţia să o faci puţin mai groasă, pentru a nu curge. Topeşte nişte ciocolată la bain marie şi pregătește nişte fructe proaspete. Scoate cozonacul bine însiropat, adaugă crema peste fiecare felie, formând sendvişuri. La final, împrastie niște ciocolata topită cu ajutorul unei lingurițe peste sendvişurile din cozonac. Ornează cu fructele preferate. Poftă bună!

Tone de rămășițe de mâncare de la Crăciun sau Revelion se aruncă în fiecare an fiindcă oamenii pur și simplu nu au inspirația de a le reinventa în alte rețete delicioase. Petry vă îndeamnă să nu irosiți delicioasele resturi de sărbători, ci să le transformat în rețete practice și delicioase, economisind, astfel resurse precum bani, energie sau timp. Încercați rețetele noastre! Poftă bună!

 

 

 

Categorii

Blog

Rețete

Rețete delicioase din carne și mezeluri proaspete, pe care le poți prepara ușor. Urmărește-ne, postăm rețete noi periodic!Poftă bună!

Cum gătești sănătos carnea?

Este foarte important să respectăm condițiile optime necesare păstrării cărnii și a mezelurilor, astfel ne vom putea bucura, cu siguranță, de aroma și consumul acestora fără ca ele să aibă un impact negativ asupra sănătății noastre.  

Cum se fabrică mezeluri de calitate?

Vă prezentăm cum se prepară mezelurile sănătoase pe baza rețetelor tradiționale Petry.

Știri și evenimente

Evenimente, știri și noutăți - vă ținem la curent cu toate informațiile importante legate de activitatea noastră!

Sărbătoare - tradiții, gastronomie, obiceiuri

Tradiție, sănătate și gusturi desăvârșite - într-un cuvânt sărbătoare.

Transylvanian Gourmet

Campania Transylvanian Gourmet este inițiativa firmei Petry. Scopul nostru este de a prezenta fără interes tradiția preparării jambonului de casă în Transilvania, precum și cultura acesteia. Dorim să atragem atenția asupra preparatelor tradiționale din Ardeal. Ne-am propus să creăm o platformă specială, unde atât localnicii, cât și cei care ne vizitează regiunea, se pot informa despre obiceiurile și gastronomia locală. Așteptăm rețetele dumneavoastră pe adresa de e-mail creative@petry.ro.

Fel